Terorismul este o metodă de luptă politică prin recurgerea la violență, asasinate, sabotaj, atentate cu explozie. Se recurge la aceste mijloace pentru a resturna o putere legală atribuindu-se o activitate represivă.
Terorismul a fost practicat şi de grupuri cu orientări ideologice diferite, îndreptându-se spre obiective mai generale şi, deseori, alese la întâmplare (bombe în localuri publice, sechestrarea unor persoane nevinovate).
Terorismul nu este o apariție recentă în istorie, este apărut sub formă modernă în secolul al XIX-lea. În Rusia s-au înmulțit atacurile teroriste,una dintre cele mai importante astfel de acțiuni a fost asasinarea țarului Alexandru al II-lea, în a doua jumătate a secolului XIX-lea.
Războiul Rece este termenul general pentru conflictul politic, militar și strategic după 1945 dintre aliații occidentali, conduși de Statele Unite, de o parte și statele comuniste conduse de Uniunea Sovietică , de cealală parte . Altă sursă specifică de tensiune a fost asupra controlului armamentului atomic.
Planul Brunch prin care Națiunile Unite ar fi trebuit să preia controlul asupra armelor atomice. Brunch insista ca toate țările să renunțe la dreptul de veto în Consiliul de Securitate cu privire la rezoluțiile cu privire la armele nucleare.
Sovieticii refuză categoric însă vin cu răspunsul de a contrapropune distrugerea tuturor armelor nucleare, iar după ce acest lucru s-ar fi întâmplat, ar fi trebuit instituit un mecanism de control.
Sovieticii cer să existe paritate a forței nucleare, fie americanii să își distrugă propriul arsenal. Americanii refuză, iar sovieticii își construiesc propria bombă atomică în august 1945, problema controlului internațional asupra armelor stagnează.
Fenomenul poate fi interpretat în trei viziuni:
1.Prima, viziunea ortodoxă sau tradiţională este complementarăTeoriei Ameninţării Ruseşti și accentuează cauzele legate de politica sovietică.
2.A doua, legată de Teoria Imperialismului American, este viziunea revizionistă, legată de politică externă a SUA.
3.Ultima variantă îi aparţine lui John Lewis Gaddis, este numită viziunea postrevizionista, şi accentuează că nu a exista o cauză unică a Războiului Rece .
România în timpul Războiului Rece
În 1945 România se situa în tabară învinse, cu consecințe politice și economice . Plasarea sa în zona de influență a U.R.S.S. a fost una decisivă pentru evoluția regimului politic după 1947.
Regimul comunist a scos țara pentru o jumătate de secol din rândul națiunilor democratice. România a susținut poziția Moscovei în criza iugoslavăă și cea maghiară în 1956.
Declarația de la 1964 România respingea planul Valev lansat de U.R.S.S, țării noastre îi revenea rolul de furnizor în produsele agricole, distanța față de puterea sovietică se va accentua
.
România devine primul stat socialist cu care Germania stabilește relații 1967. În 1968 România va refuza să participe la intervenția militară a trupelor de la Tratatul de la Varșovia în Cehoslovacia, un moment semnificativ în detaşarea ţării de politica Moscovei, fiind apreciată admirativ de politicienii vremii.
În prezent Statele Unite ale Americii ocupă numărul 1 în lume, ca forță militară, a doua țară este Rusia, care și fără arme nucleare tot pe locul 2 se menține. România se află pe locul 56, înaintea Ungariei, Greciei sau Bulgaria, dar nu în cele din urmă Etiopia .
Totalul afișărilor de pagină
Faceți căutări pe acest blog
miercuri, 9 decembrie 2015
Între trecut și prezent Orientul Mijlociu
Orientul Mijlociu ocupă o mică suprafață pe glob, dar este un loc care fascinează oameni din toate părțile, iar interesul pentru acest loc se transformă în obsesie. Întreaga lume pare preocupată de ce întâmplă în Orientu Mijlociu.
În centrul Orientului Mijlociu se află străvechiul oraș Ierusalim sacru pentru trei mari credințe : Creștinism, Iudaism, Islamism. Plecăm de la teoria: „Cei care nu-și înțeleg istoria sunt condamnați s-o repete, se repetă nu fiindcă nu este cunoscută, ci dimpotrivă este prea bine cunoscută” .
Motivul de război a fost descoperirea petrolului în deșertul pustiu, în 1919 englezi au declarat că petrolul din Orientul Mijlociu avea să joace un rol crucial în viitoarele războaie. Puterea petrolului poate fi descrisă în cifre.
Cel mai mare factor a fost cele două mari puteri coloniale ale vremii : Marea Britanie și Franța, care au organizat aceată parte a lumii, în funcție de interesele proprii, desenând la ”propriu o linie de în nisip ” pentru a delimita statele din Orientul Mijlociu.
Egipt și Iran, au o istorie lungă și neîntreruptă care le conferă stabilitatea integrității statele, chiar și în cazul unei crize. Aceste patru țări înconjoară centrul Orientului Mijlociu, format din cinci țări și un non-stat cu o soartă încă indecisă. Fromkin le numeste „copiii Angliei și ai Franței”: Liban, Siria, Iordania, Irak, Israel și Palestina.
În 1950 Israelul avea doi ani de la înființare, născut din sângeși răzoi crunt împotriva englezilor pentru teritoriu. În 1952, sosieră 750,000 oameni dublând populația evreiască.
Cvartetul pentru Orientul Mijlociu - din care fac parte ONU, Statele Unite, Uniunea Europeană (UE) şi Rusia - s-a reunit vineri la Viena, după reuniunea dintre Statele Unite-Arabia Saudită-Turcia şi Rusia cu privire la războiul din Siria.
Organismul a subliniat că sunt necesare măsuri semnificative în vederea ajungerii la o soluţie cu două state în conflictul israeliano-palestinian.
John Kerry speră, la rândul său, că recenta sa întâlnire cu premierul israelian Benjamin Netanyahu şi cele cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas şi regele Abdallah al Iordaniei să conducă la o detensionare a conflictului.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeste 250.000 de morţi.
Președintele sirian Bashar al-Assad consideră țările europene vinovate de actuala situație creată de afluxul de imigranți ilegali, acuzându-le în același timp de susținerea extremiștilor din Siria.
Cu toate acestea, el a subliniat că Siria este gata să coopereze în lupta împotriva terorismului cu țările occidentale, dar și cu Turcia, Arabia Saudită și Qatar, dacă aceste state își schimbă politica și modul de abordare a problemei și dacă va fi vorba de ''o reală coaliție antiteroristă și nu una iluzorie''.
Criza refugiaților provocată de conflictul din Siria a costat Turcia aproape 8 miliarde de dolari, iar ajutorul acordat de comunitatea internațională s-a ridicat la 417 milioane de dolari.
Turcia găzduieşte peste 2 milioane de sirieni și 200.000 de irakieni plecați din calea violențelor, mai mult decât orice altă țară vecină Siriei, a declaraz a declarat prim-ministrul turc Ahmet Davutoglu, în cadrul Adunării Generale ONU.
El a precizat că țara sa a oferit educație pentru 230.000 de copii sirieni și plănuiește integrarea a încă 460.000 până la sfârșitul acestui an, relatează Agerpres.
De asemenea, 9 milioane de refugiați au primit asistență medicală și 66.000 de copii sirieni s-au născut pe teritoriul Turciei.
În absența unei soluții pe termen lung, Turcia propune comunității internaționale crearea rapidă a unor zone de securitate, libere de bombardamente aeriene, în interiorul Siriei, a mai declarat premierul Ahmet Davutoglu.
Surse :
http://www.mediafax.ro/externe/cvartetul-pentru-orientul-mijlociu-indeamna-la-restabilirea-calmului-intre-israelieni-si-palestinieni-14860701
http://www.mediafax.ro/externe/administratia-sua-analizeaza-posibilitatea-trimiterii-de-unitati-speciale-in-siria-si-irak-14864389
http://www.agerpres.ro/externe/2015/09/16/presedintele-sirian-bashar-al-assad-face-vinovata-europa-de-actuala-criza-a-refugiatilor-10-25-25
http://www.evz.ro/turcia-criza-refugiatilor-a-costat-aproape-8-miliarde-de-dolari.html

joi, 15 octombrie 2015
Aroma ta
Aromă de cafea
O esență tare,
Pare capoasă
Mă trezește
Mă ia un dor,
Beau cafeaua
Ceasul adoarme,
Energia curge
Cafeaua încăpățânată
Pare vie
Prinde contur
Aburul se împrăștie
Aroma cafelei,
Precum personalitatea ta
Mă ia dorul
M-am trezit.
vineri, 24 aprilie 2015
Felul tău de a fi
Tu și eu, râdem, glumim
Niciodată nu ne amăgim
Mereu ne privim
Tu ești echilibrul meu.
Eu sunt refugiul tău,
Tu ești al meu erou
Niciodată nu mă lași,
Ochii tăi mari.
Zâmbetul tău lin
Naivitatea ta omenească
A ta dragoste mă-nconjoară,
Brațele tale al meu refugiu.
Ești un mare căpos,
Calm și lin în privire,
Tacticos la fiecare pas
Răbdător la orice ceas.
marți, 17 martie 2015
Catran
1. De unde această pasiune legată de muzică?
De la 15 ani, trăind într-o societate nesănătoasă, am văzut
lumea cu alți ochii. Realitatea a fost una dură. Mi-am dorit prin muzică, să le
zic adevărul oamenilor.
2. Crezi că mesajul tău ajunge la public?
Dacă ajunge măcar la 1% din populație e bine.
3. Ce te motivează să continui cu muzica?
Speranța ca lumea să vadă dincolo de aparențe.
4. In ce proiecte esti implicat?
Urmează să scot un mixtape, sub insigna Subteran Records, un
grup pe care încerc să îl dezvolt.
5. Ce îți dorești să faci pe viitor?
Să am casa mea, și să îmi înființez propriul studio.
6. Care este mesajul tau pentru fani?
"Deschideți-vă ochii."
Contact:
Pagină oficială: https://www.facebook.com/pages/Catran/401388919978196
Canal de youtube: https://www.youtube.com/channel/UCnZUerUOJb4-q_kH6w_u7Tw
Cont de facebook: personal https://www.facebook.com/xway.walle
Melodie: https://www.youtube.com/watch?v=55pHKs1rIjg

luni, 16 martie 2015
Tăcerea ta
Nu vorbești,mereu taci.
Mă privești ușor o clipă
Te faci că nu ai habar.
Însă eu știu.
Chipul tău ascunde,
Însă privirea te dă de gol.
Ochii tăi albaștri
Vor să spună ceva...
O faci pe indiferentul
Însă e de fațadă,
Tu ai un suflet cald
Protector și blajin.
Mereu pe drumuri,
Nu ai stare
Energic și zăpăcit,
Copilăros și serios.
luni, 2 martie 2015
Cronică de film Fifty Shades of Grey.
Fotografia nu îmi aparține!
Trailerul filmului https://www.youtube.com/watch?v=SfZWFDs0LxA
Trei melodii din coloana sonoră https://www.youtube.com/watch?v=D6DFLNa6MBA
https://www.youtube.com/watch?v=Jl8fV1jUQPs
https://www.youtube.com/watch?v=xe_iCkFsQKE
Filmul a fost lansat în cinematografe pe data de 14
februarie 2015. Pe IMBD în prima zi când
filmul a apărut avea nota de 3.6, ulterior a crescut la 4,2 . Povestea filmului inspirat de bestseller-ul mondial al autoarei britanice Erika
Leonard, care semnează cu pseudonimul E.L. James. Regizat de Sam
Taylor-Johnson., cu actorii Jamie Dornan și Dakota Johnson, interpretând pe Christian Grey milionarul
bogat și tânăra studentă la literatură
Anastasia Steele. O relație plină de erotism dar și de secrete întunecate. Gen
film dramă și romantic. Durata filmului 124 de minute.
Totul începe când Anastasia se duce să ia interviu în locul
colegei sale de cameră, tânărului Grey.Odată ajunsă acolo începe să se lege o
interesantă relație pe atât pe profundă însă pe atât de distructivă. Ea devine atrasă de șarmul și de misterul ce
îl înconjoară, el devine atras de simplitatea și modestia ei. Însă uneori
această curiozitate te poate duce la extrem. Aceasta fiind prima întâlnire
dintre ei.
A doua întâlnire a lor este atunci când Grey vine să cumpere
bandă adezivă, de la magazinul unde ea lucrează, curiozitatea dintre ei crește
tot mai mult făcându-l să cumpere diverse lucruri, care poate nu avea nevoie.
A treia întâlnire dintre ei este atunci când el o
invită la cafea, și brusc el îi spune că
nu poate să facă asta, și își cere scuze însă preferă să o țină la distanță
pentru că într-un final va ajunge să îi facă rău.
A patra întâlnire se creează atunci când Anastasia iese în club
cu colega ei de cameră,se amețește umpic mai mult și își face curaj sa îl sună
pe Grey aceștia vorbesc ceva vreme la telefon. Într-un final Grey vine și o ia
din club și o duce la hotelul unde este el cazat. Se trezește puțin speriată
deoarece nu știa ce se întâmplase noaptea trecută în club,
însă el o asigură că nu s-a întâmplat nimic. Deși hainele ei dispăruseră
deoarece erau pline de vomă, iar el îi cumpăraseră altele.
După aceste întâlniri Grey o duce acasă la el cu
elicopterul, și îi propune să locuiască la el, și să fie împreună, însă cu
siguranță Anastasia nu se gândește că relația care urmează nu o să fie tocmai
una normală . Grey îi arată "camera de joacă " și vorbește despre un
contract. El îi spune să trateze cu seriozitate și să analizeze fiecare punct
al contractului.
Până la urmă rămâne doar cu intenția de a semna contractul,
îi tot oferă timp, însă ea vrea să îl schimbe fără să își dea seama. Când
urmează să se întâmple prima scenă de dragoste, ea îi spune că este virgină,
Grey foarte plăcut surprins o ia pas cu pas și face dragoste cu ea.
Ea își dorește din partea lui lucruri simple, o plimbare,
vizionare unui film alături de el, sau să doarmă împreună. Pe când Grey este
total diferit o refuză clar. După ce Anastasia semnează contractul cei doi cad
la o înțelegere comună, ca odată o zi pe săptămână este dispus să facă cum
dorește inima ei.
Urmează diverse scene de „joacă” așa cum îi plac lui Grey,
să domine și să impună diverse reguli, Anastasia nu este plăcut surprinsă în
totalitate deși se lasă dominată. Nu înțelege de ce durerea, și suferința îi
oferă o satisfacție atât de mare. Și
dacă nu se supunea și nu respecta contractul era pedepsită, încăpățânarea o
face să afle ceea ce își dorea mai tare, află povestea lui acceptând să fie tratată
ca o sclavă, bătută cu biciul de 6 ori, și a fost pusă să numere odată cu el.
După ce a suportat această pedeapsă Anastasia nu a mai dorit
să fie atinsă de el niciodată. Filmul se termină cu privirea dintre ei doi când
ea este în lift și își pronunță numele unul altuia.
Filmul este bazat abuzul fizic și emoțional. O relație care
pare destul de normală este de fapt bolnavă și periculoasă. Christian Grey a
fost neglijat, de părinți lui naturali, și a fost adoptat de o familie de
oameni bogați. El este confuz asupra “iubirii” deoarece nu a trăit-o ca pe ceva
adevărat. În mintea lui, iubirea este creată cu sentimente negative cum sunt
durerea și vinovăția.
Christian are o plăcere deosebită prin a răni femeile în feluri destul de ciudate. Anastasia este o fată nematurizată și naivă care este captivată de aspectul și bogăția lui Christian și în mod irațional copilăresc, fără să judece își dă frâu liber spre împlinirea dorințelor. Scenele au fost destul de exagerate. A fost foarte mare vâlvă pe internet în legătură cu acest film, sala cinematografului a fost plină, toata biletele fiind epuizate. Finalul filmului a fost unul sec.

Concluzie: În urma realizări cronicii de film am realizat că
anumite scene din” camera de joacă” au fost prea forțate, acest film ar trebui
să aibă o limită de vârstă, însă povestea în sine este bazată pe un fapt real.
Abuzurile sunt zilnice indiferent că sunt ele fizice sau emoționale. Morala
acestui film nu te lăsa doborât de o traumă, ci învață să o accepți cât mai repede
pentru a te vindeca, și a te redescoperi ca om. Viața e frumoasă indiferent de
circumstanțe întotdeaua trebuie să ai puterea să o iei de la capăt.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)