Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

Powered By Blogger

joi, 19 mai 2016

Istoria Orientului Mijlociu

Istoria nu e o știință, ea nu respectă legi fixe, întreaga lume pare preocupată de ce se întâmplă în Orientul Mijlociu . Pacea și stabilitatea au fost mereu importante pentru conducătorii imperiilor și superputerilor. Orientul Mijlociu este un nume folosit de occidentali.

Istoria Orientului Mijlociu pare o poveste ce se întâmplă la nesfârșit. În prima jumătate a secolului XX istoria fusese tot mai dramatică și emoționantă cu mize tot mai mari. Războiul deșertului , un război purtat de întregul Imperiu Britanic, lupte dramatice domină aceste locuri, multe lupte au avut loc în Egipt care este apărut ca un stat independent și neutru, care el de fapt este un stat marionetă.

Peste 6 milioane de oameni sunt omorâți, descoperire ce schimbă definitiv istoria. Argumentele evreilor a unei istorii străvechi, bazată nu pe religie ci pe mitologie. Orașul cu cea mai mare populație evreiască este New-York .

Soarta Palestinei este decisă în egalitate de SUA, Anglia, arabi și sioniști. 1944 Se adoptă politica imigrării necondiționate în Palestina pentru victimile nazismului. Evreii îi consideră vinovați pe britanici pentru că nu l-au oprit pe Hitler.

1948- 1949 evreii au dus o luptă disperată împotriva arabilor.

1950 Israelul avea doi ani de la înființare, născut din sânge și război crunt împotriva englezilor pentru teritoriu, îl putem numii un război al terorii și asasinatelor. 

1952, 750.000 sosiseră în Israel dublând populația evreiască. Motivul de război a fost descoperirea petrolului în deșertul pustiu. Industria petrolieră s-a dezvoltat lent. Iranul producătorul majoritar în domeniul petrolului, ajunsese soluția problemelor economice ale britanicilor.

Istoria Orientului Mijlociu ilustrează străvechiul proverb conform căruia : " Cei care nu-și înțeleg istoria sunt condamnați să o repete. Se repetă nu fiindcă este cunoscută ci dimpotrivă este cunoscută mult prea bine."

Dovada fiind astăzi în prezent criza refugiaților din Siria.

Războiul Rece

Terorismul este o metodă de luptă politică prin recurgerea la violență, asasinate, sabotaj, atentate cu explozie. Se recurge la aceste mijloace pentru a resturna o putere legală atribuindu-se o activitate represivă.

Terorismul a fost practicat şi de grupuri cu orientări ideologice diferite, îndreptându-se spre obiective mai generale şi, deseori, alese la întâmplare (bombe în localuri publice, sechestrarea unor persoane nevinovate).

Terorismul nu este o apariție recentă în istorie, este apărut sub formă modernă în secolul al XIX-lea. În Rusia s-au înmulțit atacurile teroriste,una dintre cele mai importante astfel de acțiuni a fost asasinarea țarului Alexandru al II-lea, în a doua jumătate a secolului XIX-lea.
Războiul Rece este termenul general pentru conflictul politic, militar și strategic după 1945 dintre aliații occidentali, conduși de Statele Unite, de o parte și statele comuniste conduse de Uniunea Sovietică , de cealală parte . Altă sursă specifică de tensiune a fost asupra controlului armamentului atomic.

Planul Brunch prin care Națiunile Unite ar fi trebuit să preia controlul asupra armelor atomice. Brunch insista ca toate țările să renunțe la dreptul de veto în Consiliul de Securitate cu privire la rezoluțiile cu privire la armele nucleare. 

Sovieticii refuză categoric însă vin cu răspunsul de a contrapropune distrugerea tuturor armelor nucleare, iar după ce acest lucru s-ar fi întâmplat, ar fi trebuit instituit un mecanism de control.

Sovieticii cer să existe paritate a forței nucleare, fie americanii să își distrugă propriul arsenal. Americanii refuză, iar sovieticii își construiesc propria bombă atomică în august 1945, problema controlului internațional asupra armelor stagnează.

Fenomenul poate fi interpretat în trei viziuni:

1.Prima, viziunea ortodoxă sau tradiţională este complementarăTeoriei Ameninţării Ruseşti și accentuează cauzele legate de politica sovietică.

2.A doua, legată de Teoria Imperialismului American, este viziunea revizionistă, legată de politică externă a SUA.

3.Ultima variantă îi aparţine lui John Lewis Gaddis, este numită viziunea postrevizionista, şi accentuează că nu a exista o cauză unică a Războiului Rece .

România în timpul Războiului Rece

În 1945 România se situa în tabară învinse, cu consecințe politice și economice . Plasarea sa în zona de influență a U.R.S.S. a fost una decisivă pentru evoluția regimului politic după 1947.

Regimul comunist a scos țara pentru o jumătate de secol din rândul națiunilor democratice. România a susținut poziția Moscovei în criza iugoslavăă și cea maghiară în 1956.
Declarația de la 1964 România respingea planul Valev lansat de U.R.S.S, țării noastre îi revenea rolul de furnizor în produsele agricole, distanța față de puterea sovietică se va accentua .

România devine primul stat socialist cu care Germania stabilește relații 1967. În 1968 România va refuza să participe la intervenția militară a trupelor de la Tratatul de la Varșovia în Cehoslovacia, un moment semnificativ în detaşarea ţării de politica Moscovei, fiind apreciată admirativ de politicienii vremii.

În prezent Statele Unite ale Americii ocupă numărul 1 în lume, ca forță militară, a doua țară este Rusia, care și fără arme nucleare tot pe locul 2 se menține. România se află pe locul 56, înaintea Ungariei, Greciei sau Bulgaria, dar nu în cele din urmă Etiopia .



vineri, 13 mai 2016

Noaptea Muzeelor 2016

Noaptea Muzeelor va avea loc pe data de 21 Mai 2016, programul Muzeului de Arheologie Callatis Mangalia :18-00/24:00.


Sursă foto: www.facebook.com

Evenimentul îl puteți accesa și pe facebook: https://www.facebook.com/events/548230885363522/?active_tab=posts

luni, 9 mai 2016

Primăvara arabă

Ce este primăvara arabă?

Primele demonstrații împotriva regimului condus de Zine al-Abidine Ben Ali, au avut loc în decembrie 2010, când acesta a câștigat pentru a cincea oară mandatul de președinte al Tunisiei.
Factorii generatori ale  acestor proteste au fost tinerii, pentru care frustrarea de a nu avea un loc de muncă, coroborate cu corupția ridicată, mai ales în rândul forțelor de ordine, mai exact poliția, i-au determinat pe aceștia să iasă în stradă și să își ceară drepturile, reforme economice și politice dar și demisia „proaspătului ales”președinte.
La început poliția s-a folosit de puterea sa într-un mod abuziv, recurgând la acte violente pentru a liniștii masele de protestatari. În schimb, pe măsură ce rata violenței creștea, președintele, a anunțat o serie de reforme politice și economice, dar acestea au venit mult prea târziu pentru a-i putea calma pe cei care îl contestau.
În consecință Ben Ali a fugit din țară, iar pentru tunisieni acesta a fost sfărșitul revoluției lor, dar în același timp începutul unor mișcări similiare și în alte țări cum ar fi Egipt, Libia, Siria, Yemen, iar dat fiind faptul că toate aceste țări sunt majoritar arabe, curentul a devenit cunoscut drept „Primăvara Arabă”.

Modul în care a luat naștere primăvara arabă

Primăvara arabă” sau ceea ce credeam noi că erau pure revoluții ale statelor arabe din nordul Africii împotriva dictatorilor ce le conduceau, aceste lucruri fac de fapt parte dintr-un plan creat în laboratoarele secrete americane.
Statele Unite și Occidentul aveau tot interesul să răstoarne dictatorii acestor țări. Dar, planul nu a reușit 100%. Siria nu a căzut.
Siria este un important aliat al Federației Ruse. Ceea ce au americanii cu Siria este foarte simplu, ei vor să schimbe guvernul prorus cu unul proamerican. Situația este destul de clară, bătălia pe sferele de influență dintre Statele Unite și Federația Rusă încî continuî. Dar, de data aceasta , nu mai sunt rușii în ofensivî, ci americanii. Statele Unite încearcă să ia cu forța ultimele avanposturi ale rușilor în Orientul Mijlociu.
Statele Unite încearcă să smulgă Siria din sfera de influență a Federației Ruse și s-o bage sub propria sfera de influență instalând un guvern proamerican de tip marionetă. Ramâne de văzut cum se va finaliza situația, dar, este clar că lucrurile, mai ales cele majore nu se întâmplă din senin, ci sunt foarte bine planificate.

Zece consecințe neașteptate:

1. Monarhiile au supravieţuit
2. SUA nu mai pot trage sforile în Orientul
3. Sunnism vs. Şiism
4. Iranul, câştigător surpriză
Nimeni nu ar fi crezut la începutul Primăverii Arabe că Iranul va avea de câştigat de pe urma ei. Iniţial, Iranul era aproape paralizat din cauza sancţiunilor economice dure, impuse de comunitatea internaţională pentru a-i pedepsi ambiţiile nucleare. Astăzi însă, nu poate exista o soluţie pentru războiul din Siria decât cu acordul şi cu implicarea Teheranului.
5. Pierzătorii au devenit câştigători
Un exemplu sugestiv este Frăţia Musulmană din Egipt – după 80 de ani în care a acţionat din umbră, Frăţia a reuşit să-l îndepărteze de la putere pe dictatorul Hosni Mubarak şi şi-a arătat intenţiile de a reface imaginea celei mai mari ţări din Orientul Mijlociu.
6. Kurzii culeg rezultatele
Kurzii din Irak obţin propriile avantaje de pe urma dezintegrării lente a ţării, care funcţionează din ce în ce mai puţin ca un stat unitar.
7. Femeile, victimele Primăverii Arabe
8. Puterea reţelelor sociale
La începutul protestelor, a existat un entuziasm general printre mass-media din Occident, care profitau de avantajele reţelelor sociale, în special Facebook şi Twitter. Acestea au jucat un rol important în ţări precum Arabia Saudită, unde oamenii s-au exprimat fără cenzura canalelor oficiale de presă şi care au lansat astfel dezbateri naţionale.
9. Piaţa imobiliară din Dubai se redresează
Urmările evenimentelor care au marcat Orientul Mijlociu sunt resimţite dincolo de graniţele ţărilor ce alcătuiesc acea regiune. Printre observatori circulă o teorie potrivit căreia piaţa imobiliară din Dubai a înflorit datorită bogaţilor din Egipt, Libia, Siria, Tunisia, care şi-au căutat un mediu mai stabil pentru a-şi păstra banii. Rezultatele acestui fenomen ar putea fi resimţite până în Paris şi Londra.
10. Redesenarea hărţilor lumii
O hartă a Orientului Mijlociu, desenată de Marea Britanie şi de Franţa la mijlocul Primului Război Mondial, pare că se desluşeşte abia în zilele noastre. Nimeni nu poate însă dacă Siria şi Irak vor avea aceleaşi graniţe ca în prezent şi peste cinci ani şi dacă îşi vor păstra statutul de ţări unitare.

Tunisia rămâne singura poveste de succes. Libia, Yemen şi Siria sunt afectate de războaie civile, iar în Egipt, un regim autoritar a fost înlocuit de altul similar. 
  
Surse: